Ultimul an. Nici nu îmi vine a crede că sunt la finalul anului III de studiu şi gata. Totul se termină 😦 . Când totul părea să prindă sens, şi să mă îndrăgostesc de specializarea aleasă atunci trebuie să pun punct.
Ştiu că voi lucra în domeniu şi că voi pune în aplicare tot ce am învăţat, dar nu mai e acelaşi lucru. Îmi vor lipsi echipele de proiecte, temele care nu se mai terminau, profesorii şi sălile incomode.
Mi s-a pus întrebarea cum vedeam în primul an facultatea care mi-am ales-o şi cum o văd acum când termin.
Cum o vedeam la început?
Interesantă şi riscantă. Când te întreabă cineva ce ai ales să studiezi mulţi te privesc cu interes: “ ce fain” , alţii cu dispreţ: “ aia ai ales să faci, nu vezi ce şi cum trebuie să facă? ”, sau alţii cu surprindere: “ce înseamnă?” . Şi tot aşa lupta continuă. Primul an a fost cel mai greu . Pentru că atunci am început să înţeleg ce înseamnă facultate . De la sesiune la examene, de la profesori la studenţi, de la proiecte la notare etc.
Cum o văd acum?
La fel de interesantă, dar cu o mai mare responsabilitate şi regret, pentru că se termină un capitol din viaţa mea. Am început să îmi dau seama ce înseamnă să fii un jurnalist sau un PR-ist dedicat, care sunt limitele mele şi care sunt riscurile meseriei alese.
E un domeniu plin de imprevizibil, care mereu te surprinde cu poveşti de viaţă, nebunie, disciplină, intrigă şi mister. Nu ai cum să te plictiseşti de el. Dacă te-ai săturat de scris, poţi să te apuci de radio, dacă vrei să fii cunoscut şi după felul cum arăţi nu numai după nume sau voce poţi să te afirmi la TV, iar dacă vrei să rămâi în umbra , dar să rezolvi “ aparenţele” şi tensiunile, te apuci de PR.
Lasă un răspuns